Chiftele din carne de curcan cu mozarella

 

 

 

 

 

 


Mi-a venit în cap să fac o asemenea reţetă de chiftele pentru că aveam de gând să mâncăm nişte hamburgeri la micul dejun care să fie preparaţi în casă..bineînţeles că se pot servi şi la prânz alături de un piure de cartofi sau de ghiveci de legume la cuptor…totul după preferinţe. Noi le-am consumat între 2 felii de chifle cu roşii, salată şi puţin ketchup.

Chiftele din carne de curcan cu mozarella le-am făcut din:

500 g carne de curcan(pulpe şi puţin piept)
6 căţei de usturoi
1 ceapă mare
1 ou
sare
piper
pătrunjel tocat
oregano
boia de ardei iute
mozarella pentru că de ăsta aveam prin frigider(puteţi folosi şi caşcaval)
Am dat carnea prin maşina de tocat alături de ceapă şi usturoi. Am amestecat-o apoi cu pătrunjelul tocat, condimentele şi oul.

Am luat în mână o lingură din compoziţie, i-am dat o formă rotundă, iar în mijloc am pus o bucăţică de mozarella(puteţi pune cât caşcaval doriţi numai aveţi grijă să le lipiţi bine de tot marginile). Deasupra am aşezat o altă bucată de carne tocată rotundă şi le-am lipit bine de jur împrejur ca să nu iasă mozarella la copt.

Am făcut astfel vreo 6 chiftele de curcan pe care am vrut iniţial să le coc în tigaia grill, dar mi-am dat seama că în mijloc nu se coceau bine aşa că le-am copt în ulei încins. Data viitoare le voi face la cuptor!

Le-am scos apoi pe o farfurie cu şervet şi le-am lăsat să se răcorească. Sunt foarte bune de mâncat la temperatura camerei sau chiar reci, se simte gustul de mozarella mai intens. Poftă bună!

Post to Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *