Cozonaci pufoși cu nucă

 

 

 

 

 

 


Iaca mai sunt 2 zile și vine Paștele, cred ca cea mai emoționantă și mai plină de însemnătate sărbătoare din întreg anul. Acum fiecare gospodină e ocupată cu curățenia, dar cel mai important cu pregătirea mesei de Paște. Și, la fel ca în fiecare an, facem cozonaci,pască,nelipsitele ouă roșii,drob,friptură etc.

Astăzi de dimineață am purces la pregătirea cozonacilor pe baza rețetei pe care o folosesc de când m-am măritat..de muuult:D, și pe care o am de la mama.
Rețeta de cozonac cu nucă este destul de simplă și veți avea reușită sigură cu ea.

Pentru aluat aveți nevoie de:

450 ml apă caldă
2 gălbenușuri de ou
5 lg zahăr sau puteti pune mai mult ca sa fie mai dulce
1 plic zahăr vanilat
1 lgiță sare
1 kg făină
2 plicuri drojdie uscată sau 45 g drojdie
ulei

Se amestecă mai întâi gălbenușurile cu drojdia și cu apa călduță. Apoi se adaugă zahărul,zahărul vanilat și făina în ploaie și se frământă. Puteti pune mai mult zahar, eu am pus mai putin pentru ca papa si puiu meu asa ca a iesit foarte putin dulce. La ultima frământare se adaugă și 1-2 lg ulei. Aluatul trebuie frământat foarte bine. Eu am lucrat la el cam 20 minute. După ce a fost gata l-am lăsat la crescut într-un loc câlduț, acoperit cu un prosopel curat, pentru 1 oră.

 

Pentru umplutură aveți nevoie de:

300 g miez de nuca macinata
2 albusuri de ou
1 polonic lapte
2 linguri cacao
zahar după gust-eu am pus cam 3 linguri
Puteți adăuga și stafide în umplutură. Eu nu am pus pentru că am un prichindel mic de 1 anișor care nu prea poate păpa stafide, dar la anul cu siguranță voi pune și eu.

Se amestecă mai întâi nuca cu zahărul, apoi se adaugă albușurile de ou, iar în cele din urmă cacao și laptele. Puteti pune de asemenea mai multa nuca daca va place, numai aveti grija ca de la foarte multa umplutura nu se coace foarte bine. Se amestecă bine de tot. Consistența umpluturii trebuie să fie ca cea a unei smântâni mai groase, ca să se poate întinde ușor pe foaia de aluat. Să nu aruncați gălbenușurile rămase pentru că or să vă trebuiască la uns cozonacii.

Și de data aceasta puiuțul meu a fost ajutorul de bază:)

Pentru ornat:

gălbenușurile de ou rămase de la umplutură
zahăr
mac
apa

După ce am pregătit aluatul și a crescut frumos la cald , l-am împărțit în 4 bucăți egale.

Fiecare bucată am întins-o pe foaia de lucru sub formă dreptunghiulară.

Am pus  1/4 din umplutură și am intins-o de-a lungul foii pe mijloc, apoi am rulat-o de la un capăt la celălalt.

Am pus puțin deoparte și așa am procedat și cu ce-a de-a douabucată. Rulourile astfel obținute le-am împletit și le-am așeazat în tava unsă din plin cu unt la temperatura camerei.

Se obțin astfel 2 cozonaci frumoși care se mai lasă în tavă la crescut cel puțin 30 minute.

Dup ce au mai crescut nițel, se ung cu un gălbenuș de ou bătut cu puțin zahăr și se presară puțin mac pe deasupra apoi se introduc la cuptor pentru 45 minute la 180 grade.

După ce sunt gata copți cozonacii, se stinge aragazul și se întredeschide ușa pentru acomodarea cozonacilor la temperatura camerei. 

 

E suficient să stea numai 10 min apoi îi scoatem,îi stropim cu puțină apă cu zahăr și îi acoperim cu un prosp curat. Când aproape s-au răcit, îi acoperim cu o folie transparentă și îi dăm la rece pentru că doar așa vor rămâne moi pentru mai mult timp.  Poftă bună și un Paște Fericit!

Post to Twitter

2 comentarii la Cozonaci pufoși cu nucă

  1. Andreea Tui says:

    Grozavi ti-au iesit cozonacii. Eu ii fac maine de dimineata!
    Paste Fericit si lumina in suflete si in camin va dorim!

  2. anca says:

    Multumesc cumatra! Va pupik dulce pe toti trei da in special pe finuta mea! Un paste Fericit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *