Plăcintă cu mere I

Pentru că a venit din nou weekendul m-am pus iar pe făcut ceva dulce, dar nu foarte dulce,ceva specific românesc,gustos şi sănătos: plăcintă cu mere.

Plăcinta cu mere o pregătesc în mai multe feluri dar azi am pregătit-o cu:

2 ouă
3 lg zahăr
10 lg lapte
10 lg ulei
370 g făină

Pentru umplutură am folosit:

6 mere mari frumoase(puteţi pune vreo 10-12 mere,dar eu nu am avut îndeajuns aşa că am făcut-o cu umplutură mai puţină)
4 lg zahăr
2 lg-iţe scorţişoară
2 lg pesmet

Am amestecat ingredientele pentru aluat exact în ordinea în care sunt scrise şi am obţinut un aluat tare fraged. L-am împărţit în 2 bucăţi egale şi l-am lăsat la odihnă pe blatul de lucru până am pregătit umplutura.

Cele 6 mere le-am curăţat,le-am dat pe răzătoarea mare, le-am adăugat zahăr şi scorţişoară şi le-am pus la călit pe foc mic cam 5 min. După ce s-au călit le-am amestecat cu pesmetul pentru a le absorbi zeama.

Am trecur iar la aluat, pe care l-am întins frumos într-o foaie cât dimensiunea tăvii, apoi l-am aşezat în tava cu hărtie de copt şi unsă cu unt. Peste prima foaie am aşezat şi umplutura de mere apoi cealaltă foaie întinsă.

Am făcut din loc în loc găuri cu furculiţa apoi am dat plăcinta la cuptor pentru 40 min la 180 grade.

Am servit-o la temperatura camerei pudrată cu puţin zahăr pudră(David a servit-o simplă). Este o bunătate de plăcintă,uşor de pregătit şi pe deasupra foarte sănătoasă!

P.S. Iese mult mai bună dacă puneţi mai multă umplutură de mere,după cum am mai spus cam 10-12 mere la o tavă mare. Astfel veţi mări foarte puţin şi cantitatea de zahăr,scorţişoară şi pesmet cu câte o lingură(1 linguriţă la scorţişoară).

Post to Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *