Regimul de viaţă al mamei în perioada de alăptare

În timpul sarcinii, fătul se hrăneşte cu sângele mamei, iar după ce se naşte se hrăneşte cu laptele mamei. Sensul existenţei noastre ca mame se confundă cu fiinţa pe care am zămislit-o şi pe care o avem astăzi în faţa ochilor.

Am scăpat de sarcină, dar nu şi de griji. Dimpotrivă, acum grijile sunt mai mari. Dacă în viaţa intrauterină copilul era oarecum ferit de agresiuni, acum ”ochii duşmănoşi ”îl pândesc din toate părţile. Numai noi ca mame îl putem ocroti, numai noi îl putem apăra, de noi depinde buna lui dezvoltare, călirea lui pentru a înfrunta “lupta cu viaţa”.

Dar pentru asta trebuie să fim noi în primul rând suficient de sănătoase. Ştiu că frazele ca : “Evitati oboseala”, “Alimentati-vă” etc le auziţi mereu şi totodată spuneţi:” Când să dorm dacă bebele nu doarme, când sa mănânc daca nu am timp” şamd….trebuie însă să vă impuneţi o viaţă calmă şi să încercaţi pe cât puteţi să vă odihniţi şi să mâncaţi.

Trebuie să continuaţi acelaşi regim alimentar pe care l-aţi avut în sarcină: alimente variate, proaspete, consistente şi uşor de digerat. Masa trebuie să fie însă ceva mai mare acum. Adăugaţi alimentaţiei în special hidraţi de carbon şi lapte. Laptele conţine 90% apă, iar dumneavoastră aveţi nevoie de lichide suficiente pentru fabricarea laptelui.

Evitaţi însă alimentele care ar da laptelui un gust dezagreabil: conopida, sparanghelul ţelina, usturoiul, alimentele care balonează: varza, fasolea, iuţelile. Nu beţi alcool, nu fumaţi şi încercaţi să consumaţi cât mai puţină cafea pentru sănătatea micuţului dumneavoastră.

Nicotina de la ţigară se reabsoarbe prin mucoasa gurii, dar mai ales prin pereţii alveolelor pulmonare, în afară de cantităţi mici pe care le înghiţiţi o odată cu saliva.

Nici medicamentele nu sunt prea acceptate în perioada de alăptare întrucât trec în sânge, de aici în lapte şi odată ajunse în organismul sugarului pot avea o acţiune toxică. Trebuiesc evitate în special medicamentele care conţin camfor,somniferele (fenobarbitalul şi toţi compuşii barbiturici), tranchilizantele, analgezicele, unele antibiotice, sulfamidele, purgativele şi vermifugele(medicamentele contra viermilor intestinali).

Tot în această perioadă este absolut contraindicată orice fel de vaccinare.

Post to Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *