Reguli esenţiale în diversificare

Este foarte important de reţinut că prima întâlnire cu mâncarea va fi o adevărată provocare pentru bebeluş şi se va lăsa cu foarte multă murdărie…cel puţin la noi aşa a fost…ne-am pictat toată făţuca până am păpat o linguriţă de pireu 🙂

Trecând peste acest aspect plăcut sau mai puţin plăcut, atunci când se începe diversificarea trebuie să avem în vedere câteva aspecte esenţiale:

1. Introducerea unui nou aliment se face doar dacă bebeluşul este perfect sănătos.
2. Alimentele noi se introduc pe rând la o diferenţă de cel puţin 3 zile una de cealaltă astfel încât să putem observa primele semne de intoleranţă şi să putem opri administrarea acelui aliment nou.
3. Alimentul nou introdus se  oferă înaintea laptelui.
4. La început, este bine a se avita adăugarea de sare şi dacă acceptă în acest mod mâncarea e perfect. Mai târziu se poate adăuga şi sare deşi aici părerile sunt împărţite între medicii pediatrii. Eu una, i-am pus şi câte puţină sare în măncare astfel încât să îi schimbe ffff puţin gustul.
5. Alimentele vor fi pasate sub formă de pireuri foarte fine  până la apariţia primilor dinţişori după care se vor încerca pireuri mai groase pentru a stimula reflexul de a mesteca.
6. Masa bebeluşului nu va fi întreruptă sub nici o forma de alte activităţi, iar hidratarea între mese se face doar cu lichide neîndulcite. Lui David am început să îi da apă imediat ce am început diversificarea şi acum a ajuns să bea aproape 500 ml apă pe zi.

Post to Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *