Tort sarlota de casa

 

 

 

 

 

 

 

La multi ani tuturor celor care poarta numele de Dumitru si derivati din acesta!

Am descoperit tortul asta absolut minunat pe acest site…si am ramas doar cu gandul la el pana mi-am adunat toate ingredientele sa il incerc si eu. Imi plac foarte mult budincile, panna cota, sarlota si toate dulciurile in general care  “tremura”. Pe langa faptul ca tortul de sarlota se face foarte usor este foarte bun, light si nu este deloc gretos. Si e de o mie de ori mai bun decat sarlota cumparata:)

Ingrediente

1 l lapte
16 lg zahar(eu am pus doar vreo 10 lg din pura obisnuinta de a manca cat mai putin dulce)
8 oua
4 lg faina
4 plicuri gelatina
2 lg cacao
esenta de rom
esenta de vanilie

Mi-am pregatit mai intai forma de tort detasabila. Daca nu aveti forma de tort puteti folosi orice alt vas care sa fie mai inalt(peste 10 cm).

Am amestecat 5 lg zahar in lapte si am pus pe foc mic.

Cand laptele s-a incalzit nitel am luat deoparte cam 200 ml si am dizolvat in el 4 lg faina. Puteti folosi blenderul pentru a fi siguri ca nu se formeaza cocoloase. Laptele in care am dizolvat faina il turnam apoi in restul de lapte ramas in cratita si lasam la foc mic pana a incepe sa se ingroase, sa arate ca o ciulama. Este foarte important ca focul sa fie mic si sa amestecam incontinuu.

Cand s-a ingrosat luam vasul de pe foc si adaugam rand pe rand cate un galbenus de ou. Amestecam foarte bine dupa fiecare galbenus.

Punem gelatina la dizolvat in vreo 200 ml apa si o lasam la inmuiat cateva minute(dupa instructiunile de pe ambalaj).

Dupa ce s-a inmuiat o adaugam in compozitia de lapte si oua, mai lasam pe foc foarte putin, vreo 60 secunde doar, dupa care o dam deoparte si o lasam la racit. Am lasat-o la racit vreo 2 ore.

In alt vas am batut albusurile spuma dupa care am adaugat si restul de zahar si am continuat sa bat la mixer. In bezeaua obtinuta am turnat compozitia de galbenusuri(care s-a racit putin inainte) si am amestecat usor cu o paleta de lemn de jos in sus.

Am luat jumatate din compozitia astfel obtinuta si am amestecat-o cu jumatate de sticluta de esenta de vanilie, apoi am turnat-o in vasul de tort peste care am pus folie de plastic si am dat la frigider.

Cealalta jumatate din compozitie am amestecat-o cu cacaoa si cu esenta de rom. Inainte de a adauga compozitia de sarlota cu cacao in tava, sarlota de vanilie trebuie sa fie putin intarita incat sa o sustina pe cea de cacao si sa nu riscam sa se amestece. Asadar turnam sarlota de cacao peste cea de vanilie si dam in continuare la frigider unde trebuie sa stea  cel putin 12 ore.

Dupa ce s-a intarit frumos, rasturnam tortul de sarlota pe un platou si servim cate o portie mareee pofticiosilor:)!

Post to Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *